Echipa de handbal SCM Rm. Vâlcea, întârziată de ceață în drumul spre Ungaria

Redactor:
Adrian Mujea
Echipa de handbal SCM Rm. Vâlcea, întârziată de ceață în drumul spre Ungaria
  • Publicat:

Echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea ar fi trebuit să ajungă în această dimineață la Budapesta, dar, din cauza ceții dense din Capitala Ungariei, avionsul a aterizat la Timișoara.

Echipa de handbal SCM Rm. Vâlcea, întârziată de ceață în drumul spre Ungaria

SCM a jucat miercuri seară la Brăila, unde echipa lui Bent Dahl a pierdut, scor 25-29, într-un joc contând pentru etapa 16 din campionat. Imediat după jocul de la Brăila, vâlcencele au plecat la Otopeni, unde au înnoptat, iar dimineață, la ora 8.00, a decolat spre Budapesta.

Însă, condițiile meteo nefavorabile au facut ca zborul echipei sa fie perturbat, cursa Tarom fiind nevoită să aterizeze la Timișoara. Vizibilitatea pe aeroportul Liszt Ferenc este de sub 50 de metri, iar delegația echipei vâlcene așteaptă la Timișoara vești mai bine din Ungaria și speră să își poată relua zborul. În caz contrar, echipa își va continua drumul spre Budapesta cu autocarul, care plecat deja de la Rm. Vâlcea spre Timișoara.

Partida Praktiker VAC – SCM Rm. Vâlcea, ultima din Grupa D a EHF European League se va disputa sâmbătă, 18 februarie, de la ora 17.00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 4, Prima Sport 4 și Orange Sport 3. Pentru a se califica al doilea an consecutiv în sferturile EHF European League, SCM trebuie să câștige partida din Ungaria. În cazul unui nedorit eșec sâmbătă, cu VAC, Vâlcea se mai poate califica doar dacă Paris 92 pierde acasă cu liderul Thuringer, echipă deja calificată.

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine

Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei

Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare

Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024

Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se menține în formă la 41 de ani
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se…
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță

BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!

CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut

Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!

Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor

Codul rutier 2024. Se introduce un nou sistem în România. Șoferii vor primi amenzile acasă

Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia

Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România

Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse

Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară

O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată

Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?

Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere

×